Gabiga’s Weblog

Se spune despre creierul uman ca retine volumul de informatii,pe care il considera el necesar de retinut,iar surplusul il da uitarii.Ei bine,eu nu sunt de acord cu asta .Eu consider ca amintirile in surplus se depoziteaza,acolo undeva,adanc,pe fundul”vasului”….Spun asta pentru ca eu imi amintesc cu precizie si detalii,de anumite momente din copilaria mea.

Imi aduc aminte cum ma jucam jos,pe covorul rosu,din camera parintilor mei,langa sifonier;ma bagam dupa sifonier, imi scoteam sacul trasparent,cu jucarii si cuburi colorate ,si le varsam peste tot in jurul meu;incepeam sa construiesc tuneluri,drumuri,blocuri inalte…ma intindeam cu drumurile facute,pana sub sifonier,si acolo,ma lasam in jos,pe covor,si incepeam sa explorez mirosul de linoleum….imi imaginam ce e acolo,dedesubt,cat de lung e drumul pana la perete,in spatele sifonierului,ce se intampla sub linoleum;

Ai mei aveau deasupra la sifonier,agatat pe perete,un ceas cu cuc,vechi de nu stiu cat timp. Eu eram fascinata de micul cuc,care iesea sa-l vad doar la ore fixe,si eram tare curioasa ce face el,acolo,in casuta lui de lemn.Intr-o zi,a venit varul meu in vizita.Si complotand cu el,am dat jos ceasul de acolo.Ne-am luptat sa punem perne ,paturi,scaune,unele peste altele,ca sa facem un morman inalt,sa poata sa ajunga varu’miu pe sifonier,sus;a coborat ceasul,si bineinteles,ca tot scormonind dupa el,ca nu era ora fixa,si nu vroia sa iasa,l-am stricat….acum imi pare rau…dar eram copii….ni s-a iertat greseala…

Eram la tara, cu sora si cu bunicii mei.Era chiar de ziua mea,cand o asteptam pe mama sa vina in vizita.. deoarece chiar  mi se facuse dor de ea… Bunica mea m-a trimis pana in capu’satului sa cumpar niste “ceva-uri” -gris,sau ceva de genul acesta.Mi-a dat in mana o bacnota albastra,de 5000 de mii,editia cu Avram Iancu(nu uit,cat oi trai:))).Si ca sa nu plec singura pe drumul destul de lung pana la iesirea din sat,am plecat cu o prietena..eu o credeam prietena atunci,dar acum vad ce toanta eram,daca o consideram pe ea prietena..dar eram un copil…Merg eu cu ea,frumusel,cu bancnota tinuta strans in pumnul meu mic…flu-flu,dansam,zburdam(era vara,era frumos),vorbeam.nu mai stiu despre ce discutam noi acolo..eram atat de prinsa in discutie,incat nu am observat cand mi-a zburat bancnota din mana….:-D..pfff…aproape de butic,am observat lipsa bancnotei,am  inceput sa ma panichez si am rugat-o pe Siana(asa o chema pe colega mea de drum) sa ne intoarcem exact pe unde am venit,si sa cautam banii.Eu deja ma gandeam la ce o sa-mi faca bunica-mea cand o sa ajung acasa,si o sa-i zic ca am pierdut banii…cand plecasem de acasa,mi-a spus chiar sa-i aduc restul…CE REST???!!?eu nici banii nu ii mai aveam,si vroia sa-i duc si restul…Eu am fost genul de copil cuminte,care nu facea prea multe boacane,si nu stiam cum o sa reactioneze la ASTA…sa revin la povestire:Eu si Siana eram printre tufe,cautand o bancnota albastra-mov….Canci..ia-o de unde nu-i..plus ca se si intunecase un pic..trebuia sa ma duc acasa cumva…Pana la urma,mi-am luat inima in dinti,si am plecat spre casa….Iata ce-i spun ei Sianei sa nu ii zica ea lu’bunica-mea ca o sa-i spun eu…..eram la 4 case distanta de curtea mea…Ce credeti ca face Siana mea?(ea locuia la 2 case mai sus de mine)bunica ei era in poarta si o striga:

-Unde ai fost?Ce-ai facut?…la care Siana raspunde,in gura mare,sa auda nu numai bunica-sa,ci tot satul….

-Am fost cu(mine) sa cumpere ceva…DAR A PIERDUT BANII…SI NU I-A MAI GASIT!..

….in momentul ala,m-am inrosit de la calcaie  pana la urechi,m-am uitat urat la Siana(mai mai sa-i trag una peste moaca de copil care urla:n-am-facut-nimic)..si am inceput sa merg agale spre curtea mea…

Bunica-mea era in curte,bineinteles ca a auzit-o pe Siana cum a tipat..si m-a intrebat :”cum ai pierdut banii?”…eu:”Nu stiu.”…dar nu am apucat sa-i raspund bine,ca de undeva din casa am zarit-o pe mama si am fugit spre ea,sarindu-i in brate…

..Spre surprinderea mea,bunica-mea nu mi-a facut nimic…dar chiar daca imi facea..nu mai conta..era ziua mea,si mama era acolo…si imi adusese  o papusa,imbracata in roz…

Nu suna prea credibil pentru majoritatea persoanelor,dar eu,azi,luni,intr-o zi de ianuarie,am dat dovada de multa energie(cel putin,in prima jumatate a zilei).Cum?Urmeaza si explicatia.

Sambata,dintr-un motiv sau altul,am setat ”desteptatorul”sa sune la  ora 8 45.In timpul saptamanii,il setez pe ora 6 45.Aseara,cand l-am setat,am vazut un”45″la minute,si nu am modificat nimic.

Convinsa fiind  ca am ales ora corecta,am adormit.

Spre dimineata,cand deja se luminase afara(la 6 45 nu e lumina inca) ,ma trezesc buimaca si ma intreb”De ce nu a sunat ceasul ?Cat e ceasul?Ce zi e azi?Nu e duminica,ieri a fost duminica!”Ma reped spre ceas,ma uit :7 30.”Nu se poate!Am pus alarma aseara!De ce nu a sunat?”Cand ma uit,vad ca era setata pe 8 45,si nu 6 45,cum credeam.

Intr-un ritm ametitor de rapid,am fugit la baie,m-am imbracat si am iesit pe usa.

Tramvaiul a venit repede,pentru autobuz am traversat  in fuga  o intersectie,

avand unda verde la toate semafoarele.Am prins autobuzul,si spre surprinderea mea,am a juns la locul de munca mai devreme ca de obicei.Am avut multa energie si am dat randament.

M-am trezit tarziu si am ajuns devreme la munca!

….Si le simt ca si cum nu ar fi fost!….Au trecut tropaind pe langa mine,fara sa ma lase sa le “gust”,sa le “miros”,sa le “pipai”.

Nici micutii fulgi de zapada,care picau din cand in cand din cer,nici pationoarul de la Piata Unirii plin-0chi la orice ora din zi,nici magazinele luminate,in ale caror vitrine stateau agatati mosi-craciuni,infasurati cu beteala,impodobiti cu globulete,nici luminitele multicolore din oras ,aprinse la apusul soarelui,nici bradutul-natural anul acesta-pe care l-am impodobit cu rosu si auriu,nici cozile pe 3 randuri din supermarket,nici aglomeratia din autobuz,cu nelipsitii colindatori care incearca sa se strecoare printre oameni,pentru a obtine banutul binemeritat,pe care unii calatori nu-l daruiesc….Mai nimic din toate astea nu m-au facut sa simt ca e Craciun,ca e sarbatoare…

Spun mai nimic,pentru ca din cele 3 zile de sarbatoare,o ora am simtit usori fiori de  zapada,de brad…..de Craciun,si asta la miezul noptii,pe 24 decembrie.

Am recurs chiar si la trucul pe care il faceam cand eram mica…m-am asezat frumusel pe covor,sub brad,si m-am uitat in sus,observand fiecare ac de brad,fiecare beculet aprins,fiecare globulet,tintind pana in varf…..a mers…pentru cateva minute,am simtit magia…dar a disparut repede!

Oare sa fie de vina faptul ca am crescut,si nu mai  simt emotia aia pe care o exprimam de fiecare data cand se apropia Craciunul? Cand intra tata cu bradul in casa,si eu incepeam sa topai in jurul lui,asteptand sa-l aseze in casa…..cand ma duceam la cutiile de globuri,si incepeam sa cotrabai prin ele,examinandu-le pe fiecare in parte,desi le cunosteam fiecare particica,fiecare sclipire….cand ma chinuiam sa le pun ata,ca sa le agat in brad…si atunci  cand nu strangeam nodul cum trebuie,iar globul,saracutul,inevitabil pica si isi imprastia stralucirea peste tot pe covor….

…cum fac sa mai fiu iar mica?…..

Traiesc cu speranta ca la anu’va fi altfel.Voi incerca,promit,sa ma integrez mai mult in atmosfera de sarbatoare.

La multi ani!